licitatie-luna-banner-980x90
Breaking News

Ştiri din Negreşti Oaş şi din Ţara Oaşului

Vremea United States Of America, Ashburn
+26 C

Codul Rutier, ultima variantă: amenda maximă de 9.600 de lei. Vezi ce alcoolemie e permisă!

Spațiere rânduri+- AMărime font+- Printează acest articol
Codul Rutier, ultima variantă: amenda maximă de 9.600 de lei. Vezi ce alcoolemie e permisă!

Guvernul a trimis astăzi la Parlament proiectul de lege pentru modificarea Codului Rutier, evitând astfel să îşi asume răspunderea printr-o ordonanţă de urgenţă şi lăsând la voia parlamentarilor să modifice cum vor legea. Iniţial, varianta propusă de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) conţinea pedepse drastice pentru şoferii care încălcau grav regulile de circulaţie, amenzile putând să ajungă la un maximum de 16.000 de lei (peste 3.500 de euro), iar perioada de suspendarea carnetului putând să ajungă şi la 4 ani, în cazurile grave.

Varianta Codului Rutier trimisă astăzi de Guvern către Parlament a îmblânzit sancţiunile: amenzile maxime pentru şoferi pot ajunge la maximum 9.600 de lei, iar carnetul poate fi suspendat cel mult doi ani. Pe de altă parte, sunt introduse pedepse drastice pentru şoferii recidivişti: dacă într-o perioadă de 3 ani de la suspendarea carnetului aceştia comit aceeaşi abatere de la lege, carnetul li se suspendă pe o perioadă dublă.

De asemenea, perioada de graţie pentru şoferii care nu îşi plătesc amenzile a fost extinsă de la 30 de zile la minimum 45 de zile, termen după care rămân fără carnet. Guvernul a limitat de asemenea metoda de a scăpa de amendă sau suspendarea carnetului, prin contestarea în instanţă a procesului verbal: contestarea nu mai suspendă sancţiunea Poliţiei.

Cea mai importantă modificare a Codului Rutier se referă la legalizarea alcoolemiei la volan, măsură care scoate România din rândul ţărilor cu politica de „toleranţă zero” pentru alcool la volan, în condiţiile în care România ocupă locul 6 în Europa la morţi în accidente rutiere, din cauza alcoolului.

Guvernul propune astfel ca alcoolemia permisă la volan să fie cel mult 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat şi de 0,20 g/l alcool pur în sânge. Şoferii prinşi cu o alcoolemie cuprinsă între 0,15 – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,20 – 0,50 g/l alcool pur în sânge plătesc însă scump: amendă cuprinsă între 1.680 de lei şi 4.000 de lei, precum şi suspendarea carnetului pe o perioadă de 6 luni.

Şoferii prinşi cu o alcoolemie de peste 0,50 g/l alcool pur în sânge vor fi pedepsiţi cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Noul Cod Rutier mai prevede, printre măsurile privind alcoolemia, că şoferii prinşi cu o alcoolemie de maximum 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat să poată solicita Poliţiei prelevarea de probe biologice, care să stabilească alcoolemia din sânge. Şoferii cu o alcoolemie peste pragul de 0,25 sunt însă obligaţi să meargă cu autorităţile pentru a li se recolta astfel de probe, la fel ca şi cei prinşi sub influenţa drogurilor.

Cat te costă dacă nu porţi centura sau dacă treci pe roşu

Chiar dacă amenzile propuse iniţial au fost îmblânzite, nivelul acestora pentru abaterile grave, considerate de Poliţie ca principale cauze ale accidentelor rutiere, rămâne destul de ridicat.

Astfel, şoferii care nu poartă centura de siguranţă, precum şi motocicliştii sau mopediştii care nu poartă căşti de protecţie vor primi amenzi între 320 şi 400 de lei.

Şoferii care trec pe roşu, depăşesc neregulamentar sau nu cedează prioritatea şi în urma acestor fapte seproduce un accident cu avarii, precum şi depăşirea vitezei legale cu 51-60 km/h, vor fi sancţionaţi cu amendă între 720 şi 1.600 de lei, precum şi suspendarea carnetului pe 3 luni.

Amendă cuprinsă între 1.680 de lei şi 4.000 de lei, precum şi suspendarea carnetului pe 6 luni sunt pedepsele pentru următoarele abateri: neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată (cu bariere, cu semnale luminoase, semnalizată simplu); conducerea unui autovehicul pe una din căile autostrăzii, în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia; depăşirea vitezei legale cu mai mult de 60 km/h; conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care are o îmbibaţie alcoolică cuprinsă între 0,20 – 0,50 g/l alcool pur în sânge, respectiv 0,15 – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat; conducerea unui autovehicul a cărui înmatriculare este suspendată.

Sancţiuni şi mai mari sunt prevăzute pentru şoferii care comit abaterile prezentate în paragraful de mai sus, dar în urma cărora are loc şi un accident rutier soldat doar cu pagube materiale: amendă între 4.080 de lei şi 9.600 de lei, precum şi suspendarea permisului pe 1 an.

Pedepsele cele mai mari se dau şoferilor care comit accidente mortale, chiar dacă judecătorii sau procurorii decid neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală. Astfel, carnetul se suspendă 1 an în cazul şoferilor care comit accidente soldate cu vătămarea sau decesul unei persoane.

Carnetul se suspendă pentru o perioadă de 2 ani în cazul şoferilor care produc accidente soldate cu vătămarea sau decesul unei persoane, dacă acesta s-a produs în urma conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerii unui autovehicul pe contrasensul autostrăzii, depăşirii cu mai mult de 60 km/h a vitezei legale sau nerespectării regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Carnetul se mai poate suspenda şi pentru 4 luni când fapta conducătorului auto a fost şi urmărită penal ca infracţiune, iar judecătorul sau procurorul au dispus şi sancţiune administrativă pe lângă amendă.

Recidiviştii, pedepsiţi dur

Şoferii care încalcă legea în mod repetat sunt cei mai dur pedepsiţi, în varianta guvernamentală a Codului Rutier. Aceştia au o perioadă de graţie de 3 ani, în care dacă repetă abaterea pentru care le-a fost suspendat carnetul, pedeapsa se dublează. Astfel, perioada maximă a suspendării permisului poate ajunge şi la 4 ani.

„În cazul în care conducătorul de autovehicul sau tramvai săvârşeşte, într-un interval de 3 ani de la data expirării ultimei perioade de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule aplicată pentru săvârşirea uneia din faptele pentru care se suspendă carnetul, perioada de suspendare a carnetului se dublează”, arată textul proiectului de lege.
Atunci când suspendarea permisului depăşeşte efectiv 3 ani, şoferul este obligat să dea un test medical şi să dea din nou examenul auto, atât proba practică, cât şi cea teoretică, pentru a avea din nou carnet.

Carnetul se suspendă dacă nu plăteşti amenda în termen de cel puţin 45 de zile

Guvernul a păstrat în proiectul de lege prevederea ca şoferii care nu îşi plătesc amenzile să rămână fără carnet, însă a mărit perioada de graţie pentru aceştia, de la termenul iniţial de 30 de zile.

Astfel, şoferii au la dispoziţie 30 de zile să îşi plătească amenda, de la data emiterii procesului verbal de constatare a contravenţiei. Când acest termen expiră, şeful Poliţiei Rutiere din judeţul unde a fost prins şoferul are la dispoziţie 5 zile să dispună suspendarea carnetului. Suspendarea devine însă efectivă abia la 15 zile de la data comunicării prin poştă a acestei decizii, în cazul şoferilor români. Şoferii străini care intră în această procedură au la dispoziţie 60 de zile să dovedească faptul că şi-au plătit amenda.

Amenzile plătite de şoferi se vor vărsa într-un cont unic la nivel naţional, deschis la Trezoreria statului. Sumele vor fi apoi distribuite la bugetele localităţilor pe raza cărora au fost constatate abaterile de la lege. Sumele provenite de la şoferii străini vor fi trimise la bugetul naţional. Procedura urmează să fie stabilită prin ordin comun al miniştrilor de Interne şi de Finanţe.

Şoferii nu mai scapă prin contestarea procesului verbal

Guvernul a ales de asemenea să limiteze şoferilor români dreptul de a evita o sancţiune rutieră prin contestarea în instanţă a procesului verbal al Poliţiei.

Astfel, contestarea în instanţă nu mai presupune suspendarea sancţiunii – fie amendă sau suspendarea permisului, până la decizia finală şi definitivă a unui judecător. Acest drept poate fi acordat doar „în cazuri justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente”, de către judecător, iar decizia acestuia poate fi atacată în maximum 5 zile.

O altă prevedere a noului Cod Rutier priveşte limitele minime de viteză din România. Astfel, acestea nu pot fi mai mici de 30 km/h în localitate şi de 50 km/h în afara localităţii, şi pot fi impuse numai pe drumurile cu o singură bandă pe sens.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Jurnal de Oas pe FACEBOOK!

Bine ai venit pe Jurnaldeoas.ro!

  • Click ”Îmi place” ca să rămâi conectat la ultimele știri pe Facebook!
  • Dacă ai făcut-o deja, îți mulțumim!
Inchide fereastra