Un nou precedent creat de ANI. Consilier județean din Satu Mare, declarat incompatibil pentru că a sponsorizat o instituție subordonată CJ

December 20
11:33 2013

Ştefan Kaiser, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Satu Mare (CJ) a fost declarat imcompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), pe motiv că firma pe care o deţine ar fi avut contract cu o instituţie din subordinea Consiliului Judeţean Satu Mare.

Potrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de consilier județean în cadrul CJ Satu Mare, Ştefan Kaiser ar fi  încheiat 3 contracte de furnizare de produse, prin care S.C. NEPTUN COMPANY S.R.L. (societate în cadrul căreia acesta deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic) ar fi fost promovată în cadrul Camerei Agricole Județene Satu Mare (instituție cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Județean Satu Mare).

”E o situație absurdă. Credeam ca problema a fost clarificată de zece ori. A fost un contract prin care eu am sponsorizat Camera Agricolă. Nu am primit bani de la această instituție, i-am sprijinit cu 1.000 de lei. Cred că sunt primul ales local care e declarat incompatibil pentru că a sponsorizat acțiunea unei instituții. Sunt surprins de decizia ANI, o voi ataca în instanță”, a declarat Ștefan Keizer pentru Vocea Transilvaniei.

About Author

Vocea Transilvaniei

Vocea Transilvaniei

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment